Vivre

Vivre
Cumparaturi Vivre

Bioderma

Bioderma
Bioderma Nude Touch

Shop my stuff

Shop my stuff
Shop my stuff

Georgia si aparatul dentar (partea a IIIa)

 Buna, fetelor!
 In curand se implinesc 4 luni de cand port aparat dentar metalic pe dintii de jos, rezultate exista, iar intre timp s-au intamplat mai multe lucruri despre care vreau sa va vorbesc.

 Va scriam in postarea anterioara din aceasta serie ca ortodonta mi-a cerut extractia unui dinte (incisivul dispus oblic, fara bracket), dinte care a fost stramb fata de ceilalti de foarte mult timp, dar inclinat la un unghi mai mic decat in prezent (a fost intors si mai mult spre interior concomitent cu alinierea celorlati). Trebuie sa marturisesc ca atunci cand mi-a spus ca trebuie sa renunt la acel dinte m-am resemnat usor, insa acasa am aruncat si eu o privire, am masurat, m-am gandit si razgandit...si mi se parea mie ca spatiul ocupat ar fi cam mare si greu de inchis, iar un dinte frontal parca n-ar trebui scos... Era, desigur, o impresie, nu am studii de specialitate, insa gandul nu-mi dadea pace. Cu toate acestea, am programat extractia intr-o zi de vineri, iar miercuri m-am intalnit intamplator cu Stella la un eveniment. A fost draguta sa ma intrebe daca sunt bine dupa extractie, ocazie cu care i-am aratat si ei ce dinte urma sa scot si i-am explicat ca abia peste 2 zile sunt programata. Reactia ei a fost categorica si foarte dezaprobatoare, mi-a spus ca ar fi cumplit sa renunt la acel dinte, atat din punct de vedere estetic cat si stomatologic. M-a rugat sa mai cer o parere, sa nu fac acel pas fara sa fiu sigura, de fapt sa nu-l fac deloc! Ii sunt foarte, foarte recunoscatoare ca m-a impiedicat sa fac o greseala ce nu s-ar fi putut repara ulterior.

 In acea noapte nici n-am avut somn, am cautat tot felul de informatii despre extractii, am gasit si site-ul unui doctor stomatolog ce raspundea la intrebari adresate de oameni oarecare (avea mii de intrebari ale cititorilor si am zis ca merita sa ii las si eu una). I-am scris foarte detaliat intamplarea mea, a doua zi am verificat daca am primit raspuns si imi scrisese "Categoric nu! Ar fi o tragedie. Cauta urgent un ortodont mai bun.". Nu am avut pace si m-am dus sa cer parerea unui alt ortodont, dar si a unui chirurg. M-am dus si la doamna doctor stomatolog la care merg de obicei. Toata lumea mi-a spus sa nu fac aceasta prostie si sa refuz extractia. Priviti si voi in poza cat loc ocupa dintele acela stramb. Mi s-a spus la ortodont ca acel spatiu ar urma sa se inchida pur si simplu.


 Vineri, in ziua in care eram programata, nu m-am dus. Tot mie mi-a fost jena, desi nu era cazul (pe banii mei, timpul meu si dantura mea), iar dupa un timp de gandire si o fuga la mare m-am programat pentru extractia unui molar de minte la chirurgul vizitat anterior. Dansul mi-a descoperit si o mica infectie la radacina unui dinte, infectie care se vedea pe radiografiile din luna martie si pe care le vazuse, teoretic, ortodonta mea. Nu mi-a spus niciodata despre acea infectie, asa ca am stat cu ea mult si bine.

 Mi-am scos aceasta masea de minte pe 8 august, intr-o sambata dimineata, iar dupa circa o saptamana m-am dus la activarea lunara la ortodont, cu obrazul inca umflat dupa operatie. Revin la acest aspect imediat, caci vreau sa va spun pe scurt despre operatie. Am avut molar semi-inclus, orizontal si greu de extras. Operatia a durat circa o ora, nu am simtit nimic in timpul ei, dar recuperarea a fost ingrozitoare. Cel mai greu lucru prin care am trecut vreodata, fizic vorbind. In primele 3 zile abia puteam deschide gura sa iau pastile (antibiotic, analgezice), am facut trismus, am fost foarte, foarte umflata timp de 6 zile, desi am respectat toate indicatiile si am luat pastilele conform retetei. Durerea permanenta si incapacitatea de a deschide gura m-au descurajat profund si mi-am spus de zeci de ori ca eu nu mai fac asa ceva. In cele din urma umflatura s-a retras, gingia s-a vindecat frumos, dar jumatate de limba (cea din partea operatiei) a ramas amortita, reactie despre care am citit ca este posibila si poate trece dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp...ori deloc. Da, se poate sa fie ceva permanent, din pacate. Si in cazul meu au trecut 6 saptamani de cand se intampla, fara semne ca va trece.


 Cand m-am dus la activarea lunara, aveam inca obrazul umflat si i-am spus ortodontei ca "am avut nevoie sa-mi scot o masea de minte", ca o voi scoate si pe cealalta de jos, iar cu aceasta ocazie poate facem loc incisivului stramb. A mai insistat putin sa mi-l scoata, eu am ramas ferma pe pozitie si cred ca a inteles ca ori mi-l pastreaza, ori ma mut la alt doctor. In acel moment deja eram mai mult decat dezamagita de decizia ei (dupa ce alti 5 specialisti au recomandat sa nu fac ce-mi cerea ea) dar, surprinzator, mi-a respectat rugamintea. Asadar acum am in fata incisivului un arc ce departeaza "vecinii", urmand ca dintele sa fie intors si aliniat.

 In poza de mai jos puteti vedea cum se prezenta situatia in urma cu aproape 4 luni, dintii de jos erau intr-un haos pe care nu mi-l imaginam ameliorat cumva. Acum, in afara de dintele intors, toti ceilalti stau cum trebuie.

 29 Mai 2015

Septembrie 2015

 Scriu randurile acestea cu amaraciune, pentru ca in primele luni am fost mai mult decat incantata de alegerea mea (a clinicii, a aparatului dentar) si nu mi-am imaginat ca dupa recomandari calduroase pe blog voi ajunge sa regret, chiar si partial, faptul ca am ajuns aici. M-au incantat preturile, primele impresii au fost excelente, chiar si rezultatele spun eu ca sunt bune pentru primele 4 luni. Si totusi, am primit de curand mailuri de la cititoare care mi-au scris ca sunt paciente la aceeasi clinica si li s-a cerut aceeasi extractie, ca si cum toate am avea aceleasi probleme cu aceeasi rezolvare. Si nu-mi vine sa cred ca lucrurile stau chiar asa. Impreuna cu infectia despre care nu mi-a zis nimeni, desi era vizibila pe radiografii, plus lipsa unor masuratori (dar cu recomandarea ferma de a scoate un dinte perfect sanatos), m-au facut sa cred ca nu am facut cea mai buna alegere. Si tot ce pot sa spun acum, daca sunteti intr-o situatie similara, este sa nu faceti vreo extractie sau procedura permanenta fara a cere mai multe pareri. Nu stiu acum daca sa-mi para rau ca m-am dus la Doctor Aminov, nici ca mi-am pus aparatele la preturi bune (si se mentin bine, nu mi-au cazut bracketi, nu am astfel de probleme "tehnice"), dar iata ca era cat pe ce sa fac o greseala la recomandarea unui medic cu cine stie cati ani de experienta si... ori ramaneam cu o mare gaura, ori cu defecte greu sau chiar imposibil de corectat privind alinierea si ocluzia. 

65 de comentarii

  1. Ghizdavu iuliana ;Este bine ca in orice problema de sanatate sa mai cerem parerea si altui medic ,pana la urma este minunat ca dintele a fost salvat si dupa cum se vede ,dintii se aliniaza frumos :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, Iuliana, din pacate nu toti exceleaza, ca in orice alt domeniu.

      Ștergere
  2. de ce nu ai scris acest articol acum 3 ani? of, eu inca sunt speriata de faptul ca nu mi se vor acoperi spatiile libere lasate de extractii... jos mi-am scos 2 dinti, sus tot 2.. jos mi s-au aliniat perfect si nu am niciun spatiu, insa sus inca am doua spatii care mie mi se par destul de mari. toti s-au indreptat..acum doar astept sa se alinieze perfect in asa fel incat sa nu mai am spatiile inestetice. sper din tot sufletul sa nu am suprize, c-o dau in judecata :)) eu sunt cel mai bun ortodont din iasi si-am considerat ca stie ce face, sper sa si fi fost asa ( eu aveam toti dintii unii peste altii, insa unul, in viziunea mea, mi se parea suficient sa fie scos)
    dintii tai arata foarte bine! imi plac si elasticele roz <3 eu de cateva luni am trecut la alte chestii ( habar n-am cum le zice, dar nu mai am elastice asa..an unul pe mai multi dinti si multe sarme :)) ). mi-e dor de astea frumoase
    mult succes in continuare sa ajungi la rezultatul perfect dorit :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andra, mi-ar fi placut mie sa am aparatul acum 3 ani! :) Din pacate abia anul acesta a fost posibil, financiar vorbind.
      Iti doresc mult succes si sa scapi de acele spatii pana la finalul tratamentului. Din pacate vad ca sunt multi ortodonti cu mania extractiilor si uite ca nu este mereu cea mai buna solutie.Te pup!

      Ștergere
  3. Imi pare foarte rau de experienta ta,din pacate exista si oameni cu putina experienta promovati ca si specialisti.mi-a atras atentia problema avuta dupa extractie,acelasi lucru l-a patit si mama dupa un implant,acea amorteala nu-i mai trece de cateva luni...e revoltator faptul ca platim foarte multi bani pentru ceva elementar,ca o dantura sanatoasa si primim astfel de servicii.eu te incurajez sa cauti alt ortodont,care te poate prelua in acest stadiu,e pacat sa nu ai rezultatele dorite.iti doresc mult succes si sper ca urmatoarea postare despre aparatul dentar sa aiba tenta pozitiva ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa voi face, Aurelia, cred ca schimb si chirurgul pentru ca mai am un molar de scos si daca imi amorteste si cealalta jumatate de limba... nici nu vreau sa imi imaginez.
      Multumesc de incurajare, te pup!

      Ștergere
  4. Imi pare rau pentru dezamagirea ta, ma bucur totusi ca pana la urma a acceptat refuzul tau. Planuiam sa-ti cer detalii despre medicul tau pentru o prietena care incepe facultatea si vrea sa inceapa si tratamentul ortodontic...
    Eu am fost ferita de astfel de dezamagire pana acum si sper ca de acum incolo sa mearga ok pentru amandoua si sa ne intalnim zambitoare, cu sau fara bracketi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Momentan sunt in stadiul in care as recomanda aceasta clinica pentru aparate, iar tratamentul in alta parte, dar cred ca asta ii mentine pe piata si nu toti pacientii mai cer pareri inainte sa faca o anume procedura.
      Asa sper si eu, sa se termine totul cu bine! :)

      Ștergere
  5. Îmi pare rău că ești dezamăgită, dar mă bucur că măcar n-ai făcut alegerea greșită, că ai mai cerut și alte păreri.
    Evoluția zic eu că e foarte bună, dinții se aliniază foarte frumos și sper că în final să ai rezultatele pe care ți le dorești!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut mare, mare noroc! Daca nu ma vedeam cu Stella si nu-mi zice ea, eu aveam acel dinte scos deja.
      Ma voi gandi serios unde ma mut si Doamne-ajuta, sa fie totul ok pana anul viitor!
      Pupici

      Ștergere
  6. Offf... Imi pare rau pentru experienta ta. Dar exista si medici care vor doar bani, nu le pasa de binele pacientilor. Si eu trebuie sa imi scot toate maselele de minte, doua deja sunt scoase, joi o scot pe a treia. Prima data am fost la un chirurg recomandat de medicul in care aveam incredere. Am cautat pe net pareri, numai de bine: specializari, premii... pret ok, am zis ca merg pe incredere. A fost groaznic: s-a grabit pentru ca doua ore a stat la vorba cu nu stiu ce verisoara, m-a operat in 35 min cu tot cu anestezie si cusut. Am simtit aproape tot ca nu a asteptat sa isi faca efectul anestezia si nici nu a completat pe parcurs. Si pentru ca se grabea, mi-a spart jumatate din maseaua de langa, ca sa nu mai taie osul. Si nici macar nu mi-a zis, eu nu vedeam ca era gingia inflamata si am avut canalul expus vreo 3 luni. Bineinteles ca ma durea si aveam infectie si ma mintea ca e de la extractie, ca e normal sa doara atat. Pana nu am mai suportat si m-am dus la medicul meu care s-a ingrozit: am platit 1500 lei ca sa salvez maseaua. Trebuia sa ii fac reclamatie chirurgului, dar nu aveam probe: radiografiile probabil mi le aruncase cu tot cu fisa, pentru ca i le-am cerut si de fata cu mine a stat sa le caute si a zis ca n-am fisa,.nu-s pacienta ei. Am trecut peste cu greu, operatia se vindeca extrem de greu pentru ca facusem si inceput de infectie (nici antibiotic nu mi-a recomandat) si cum mi-a scos firele la 4 zile dupa, a ramas o gaura cam cat era maseaua inainte. Trauma mai mare nu am avut niciodata si nici recuperare asa grea. La a doua operatie am ales eu medicul, nu am mai cautat pareri: stiam ca s-a dus o vecina acolo si ca lucreaza foarte bine si aia a fost. Am avut o recuperare atat de usoara, nici o pastila n-am luat. Doar in prima zi am simtit ca sunt operata, in rest nu m-am umflat decat extrem de putin (doar eu am observat) si am avut un punct mic de tot invinetit, unde a fost maseaua. In rest am mancat normal, nu m-a durut deloc, ma miram in fiecare zi. Si cand mi-a scos firele mi-a zis ca a ramas o gaura care se astupa in timp. Gaura care era de fapt o liniuta de maxim 3 mm grosime. Atunci am inteles ca foarte mult conteaza medicul, nu clinica, nu diplomele. Si am avut o operatie extrem de grea pentru ca maseaua era foarte aproape de nervul maxilar (sau facial) nu mai stiu exact si a trebuit sa lucreze din aproape in aproape si cu anestezii superficiale. A zis ca prefera sa ma doara putin decat sa raman cu parestezie. Ceea ce cred ca ai patit tu, pentru ca in multe cazuri, maselele de minte crescute pe orizontala sau incluse total, ating nervul si din nepriceperea sau ignoranta medicilor se intampla lucruri neplacute. Iti recomand sa ceri o a doua parere la un chirurg, poate mai ai radiografia de dinainte de operatie, poate reusesti sa scapi de parestezie, ca nu e normal dupa atatea saptamani inca sa mai simti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, experienta mea nu e fericita dar am citit cu fiori intamplarea ta. Ar fi meritat cu varf si indesat o reclamatie, m-am gandit si eu (daca as decide sa fac asta) ca nu am nici bonuri de la Dr Aminov, nu am dovezi ca mi-am pus aparatele la ei, nimic...
      Pentru ca acum mi-am pus in minte sa schimb si chirurgul, as dori sa te intreb la cine ai mers tu pentru a doua operatie, este cumva in Bucuresti?
      Sunt total de acord, pentru unii conteaza doar banii sau sa rezolve cazul repede si sa scape de pacient. Ma gandesc ca daca scoteam incisivul, poate mi-ar fi astupat gaura intr-o luna, doua, in primavara dadeam jos aparatul si gata, avea loc liber in program pentru alt pacient. Deja dupa ce iti pui aparatele se fac putini banuti de pe urma ta, ca pacient ce vine doar pentru activari.
      Am cautat o multime de informatii pe net despre aceasta amorteala cu care am ramas, am sperat sa treaca dupa 2-3 saptamani maxim, nu imi place deloc situatia actuala. Am setul complet de radiografii si poze de dinaintea operatiei si chiar imi doresc sa merg la alti specialisti sa aflu cum pot repara ce s-a facut pana acum.

      Ștergere
    2. Credeam ca numai la cabinete mici se intampla sa nu dea bonuri sau o fisa ceva. In Bucuresti e chirurgul, la Fiziodent (fiziodent.ro), pe b-dul Chisinau (pe langa Arena Nationala) il cheama Marius Balaban. E un cabinet relativ mic, nu e clinica in adevaratul sens al cuvantului, dar respecta pacientii si au preturi decente. Si pastreaza fisele pacientilor, pentru ca le au si electronic (cand am sunat pentru programare, m-a gasit in baza de date, asta dupa aproape 10 luni).

      Ștergere
    3. Multumesc mult de tot! Ma voi duce la ei pentru urmatoarea extractie.

      Ștergere
    4. M-am programat deja pentru consultatie luni! :D

      Ștergere
    5. O sa fie bine! :) Daca vrei incurajari pentru extractie, o sa iti spun maine cum a fost a doua extractie la domnul doctor si cum evolueaza :P

      Ștergere
    6. Multumesc mult si iti tin si eu pumnii sa decurga totul ok :)

      Ștergere
    7. Am fost azi la extractie si nu a mai fost nevoie de operatie :D a durat mai mult sa imi faca anestezia decat extractia. Nici de cusut nu am avut nevoie :) Iti tin pumnii pentru luni si sper sa fii multumita.

      Ștergere
    8. Wow, bravo si ma bucur mult pentru tine!
      Iti multumesc, sunt sincer entuziasmata si ma bucur ca mi-ai scris despre aceasta clinica, altfel nu cred ca o descopeream. M-am prorgramat chiar la doctorul tau.

      Ștergere
    9. Multumesc mult! :) Eu sper sa nu ai o dezamagire din nou. Cel putin de medicul meu cred ca o sa iti placa, dar nu stiu cum va fi la ortodont, pentru ca nu il cunosc, sper sa nu ti se spuna iar ca trebuie sa scoti dintele. Dar din ce am vazut, toti medicii si asistentele de acolo sunt profesionisti (am mai avut contact cu o domnisoara doctor) si se poarta foarte frumos cu pacientii, explica foarte mult, te intreaba tot timpul daca ti-e bine sau daca ai nevoie de ceva. Oricum, daca nu iti place de ortodont, macar extractia sa o faci aici si scapi de chinul cu operatia.

      Ștergere
  7. Buna Georgiana,

    Tot la aceeasi doamna ortodont merg si eu, datorita bunelor review-uri pe care le-am gasit in articolele precedente.
    Are aceeasi manie de a scoate dinti pentru toti pacientii, mie solicitandu-mi sa-mi fac patru (!!!) extractii ale molarilor de minte, in conditiile in care eu am doar doi, ceilalti doi nu exista pe radiografie..
    Preturile cresc dosarul pacientilor de la aceasta clinica, dar pe mine nu o data, ci de fiecare data in cele 3 luni de tratament serviciile doamnei doctor si ale asistentei m-au scos din sarite! Pe banii mei :)
    Sper sa termini cat mai repede tratamentul si sa iasa precum iti doresti!

    Nicoleta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicoleta,
      Imi pare sincer rau si am mustrari de constiinta ca sunt cititoare ale blogului care au optat pentru aceasta clinica, dupa ce am scris pe blog. Poate ar fi fost mai bine sa scriu abia la finalul tratamentului, desi in timp sigur m-ar fi intrebat cineva unde mi-am pus aparatul, etc. Sper ca in urma acestui articol sa se fi lamurit lucrurile si daca a facut cineva greseala sa mearga acolo, sa-si schimbe doctorul urgent, inainte sa faca vreo greseala precum extractiile.
      Cred ca preturile la aparate ii mentin pe piata, au promotie permanenta la ele si pentru studenti sau persoane ce si-au dorit de mult timp aparatul dar nu si l-au permis, pare clinica ideala.
      Probabil pe asta se bazeaza si ei, mai putin pe profesionalism. Voi posta pe blog imediat ce ma voi muta la alt specialist si iti doresc si tie rezultate cat mai bune, alaturi de un medic competent!

      Ștergere
  8. Ufff draga de tine prin ce ai mai trecut.Ma bucur totusi ca ai avut taria sa refuzi si ca ai cerut mai multe pareri. Iti doresc tot binele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos! Nu e timpul pierdut, doar ca uite... am scris pe blog, s-au dus la ei si alte persoane, acum ma intristeaza maxim ca sufera si ele din cauza incompetentei unor medici.

      Ștergere
  9. Spatiul disparea, nu asta era problema, dar era o tampenie sa pierzi un dinte perfect sanatos cand puteai renunta la molarii de minte ce nu au nicio functie. Acum intrebarea mea este : tomografie ti-au facut inainte de extractie? Pentru ca CT-ul e obligatoriu la molarii inclusi de jos, se stie clar ca pe acolo trec niste nervi ce trebuie localizati si protejati. Am o prietena ce nu isi simte jumatate din buza de jos de 3 ani. Dar parte din vina ii apartine, putea face proceduri de recuperare ca cei cu pareze insa refuza sa accepte ca are o problema si prefera sa-i curga supa din gura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, Ramo, este prima oara cand aflu despre necesitatea tomografiei. Este clar, schimb si chirurgul.
      Eu fac zilnic muuulte exercitii cu limba (acum nu stiu daca sunt ce trebuie, dar simt nevoia sa fac ceva) si sper sa scap de aceasta problema. Cumplit cazul prietenei tale, Doamne fereste!

      Ștergere
  10. molarii de minte se scot obligatoriu in cazul unui tratament ortodontic,inainte de a l pune. din pacate, mai exista medici care nu au niciun interes. si din pacate, multi pacienti alearga dupa ieftin, nu poti sa faci ceva ieftin de calitate. ma bucur ca nu ai scos dintisorul. sper ca ai schimbat si ortodontul, caci nu vei avea rezultate bune ,clar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa fac, si multumesc inca o data pentru ajutor, as fi facut o mare greseala daca nu erai tu! Pup

      Ștergere
    2. fashion doctor, care e motivul pentru care "molarii de minte se scot obligatoriu in cazul unui tratament ortodontic"? Intreb pentru ca si eu port aparat dentar si am pus intrebarea asta expresa ortodontei mele inainte de a incepe tratamentul si mi-a raspuns ca molarii de minte nu incurca cu nimic, ei nici macar nu sunt inclusi in calcul (nu se pun bracheti pe ei, sau in cazul meu - eu am Invisalign - gutiera nu ajunge pe ultimele masele, cele de minte). Si eu am vazut in urma radiografiilor ca unul din molari este inclus, crescut orizontal si ma cam sperie ce citesc aici...

      Ștergere
  11. Norocul nostru este ca nu avem un singur stomatolog in tot orasul si oricand am putea merge sa cerem parerea unui alt stomatolog/ortodont etc.
    Cand m-am hotarat ca as vrea si eu aparat dentar, o anumita persoana (stomatolog) de meserie, imi explica faptul ca nu se merita sa imi pun aparat dentar, mai bine imi scot dintii strambi si imi pun altii de portelan :-|. Nu stiam daca sa rad sau sa plang cand am auzit ce mi-a spus :-)).
    Eu am o problema foarte serioasa cu stomatologii care imediat aleg calea scurta "hai sa-l scoatem". Ai un dinte cariat? Hai sa-l scoatem. Dinte stramb? Stai ca-l scoatem si pe ala :-))
    Ma bucur fiindca ai mai cerut si alte pareri si la final te-ai tinut tare pe pozitie. Somatologii trebuie sa vada ca suntem si noi informati si nu raspundem "DA" la toate propunerile lor. Daca ar fi dupa multi dintre ei, ne-ar scoate toti dintii din gura :-))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, Dalia. Am ajuns la ortodont printr-o recomandare, la chirurg la fel, chiar am mers cu incredere si imi pare rau ca n-a fost de bun augur.
      Stomatologul la care ai fost tu cred ca s-a gandit "am prins pestisorul de aur!", ar fi facut o mica avere daca iti scotea dintii sanatosi si iti facea implanturi. Stiu o fata care pe un singur implant a dat 1000 de euro.

      Ștergere
  12. georgiana, parca ti am trait durerea! culmea ca si eu sunt intr o situatia cu fi-miu identica , atat ca nu este dinte permanent, nu i-a cazut un canin si se indreapta oblic mugurele catre dintii din fata. el patrunde culcat , ....
    ne-a recomandat extractie si apoi aparat, nu stiu unde sa ma duc, merg joi la al 4 lea medic... sa vedem. oricum este o operatie destul de grea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, mult succes si sa gasiti un doctor bun!

      Ștergere
  13. Eu inca tatonez terenul cu aparatul...stiu ca am nevoie, insa nu sunt decisa ce sa fac. Aiurea rau cu dentistii, fiecare are alta parere, alt interes...nici nu mai stii pe cine sa crezi si cum e mai bine. Ma bucur ca ai intrebat in mai multe locuri, si mie mi se pare ca e cam aiurea sa scoata fix dintele din fata. Chiar a facut masuratori incat sa stie ca ceilalti se vor deplasa astfel incat sa acopere tot acel spatiu gol? si in cat timp? Eu as prefera un dinte putin mai stramb decat un spatiu..

    Arata bine asa rozaliu, il poti asorta cu rujul :D
    Pupici si mult succes pana la final!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este mai dificil decat as fi crezut si clar e nevoie sa studiezi bine piata inainte sa te decizi unde mergi.
      In cazul meu nu, nu a masurat nimic, doar din priviri... si mi-a spus categoric sa scot acel dinte.

      Am avut doar elastice rosii si rozalii, imi plac mult asa :D
      Multumesc mult, sa fie! Te pup

      Ștergere
  14. Cand am vazut titlul, mi-am amintit cu nostalgie de perioada cand am purtat si eu cu mare mandrie aparatul dentar. Anul asta in august l-am scos, port gutiera si e totul perfect. Imi pare atat de rau pt experienta ta si in acelasi timp ma simt norocoasa ca am avut noroc de un medic exceptional. Eu sunt din Brasov si cand am decis sa fac pasul m-am lovit de unele comentarii pe net despre clinica la care mergeam. Am ales medicul strict pe o recomandare a unei cunostinte careia i-au salvat dintii macinati de infectii datorate muncii superficiale a altei doamne doctor. Am trecut si eu prin 2 operatii pt ca acolo dupa investigatii amanuntite si-au dat seama ca o plomba veche de vreo 2 ani ascundea o infectie pana in os care imi afectase si maseaua de langa. Si tot asa, nu puteam dovedi ca doctorita de dinainte mi-a facut ceva pt ca nu existau bonuri. Ar trebui sa facem un site unde sa ne dam toti cu parerea, la modul pertinent, sa nu mai pateasca si altii ca noi. Hai ca m-am lungit prea mult :)) Iti doresc din suflet sa rezolvi toate problemele si sa te alegi cu cea mai frumoasa dantura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, imi place ideea ta! Probabil exista niste forumuri cu acest subiect, voi cauta si voi lasa si eu o parere.
      Ma bucur mult ca tu ai avut parte de un ortodont bun si ca rezultatul este pe masura. Sa te bucuri de zambetul tau si sa-l afisezi cat mai des! :)
      Multumesc mult pentru urari! Am decis sa imi mut dosarul in alta parte, luni am prima programare si sunt optimista, nu e timpul pierdut.

      Ștergere
    2. Draga Ruxandra A, imi dau seama ca a trecut ceva timp de cand ai lasat comment aici, dar am o intrebare ptr tine: imi poti spune, te rog, la ce medic sau la ce clinica ai fost in Brasov ptr aparatul dentar si ptr tratamente? te rog mult. Las adresa de mail aici, in cazul in care , din anumite motive, nu vrei sa faci public numele medicului si al clinicii din Brasov (desi cred ca si alte cititoare ar putea folosi informatia :D) EMAIL: simona.toroscai at gmail.com

      Ștergere
  15. Nu se scot obligatoriu nici macar maselele de minte inaintea unui tratament ortodontic. Eu nu am scos niciuna si tratamentul merge bine mersi. Ca in orice alt domeniu, ortodontia asta este o stiinta mai putin exacta decat ar putea parea la prima vedere. Dar ca idee generala, sa iti scoti un dinte frontal sanatos e ceva ce nu se practica decat daca efectiv nu exista nicio alta solutie posibila. Pentru ca unu la mana pierzi dintele sanatos, doi la mana sa umpli un gol asa mare inseamna timp prelungit de tratament si nici macar nu e singur ca se umple golul si trei la mana va genera aproape cu siguranta asimetrii in ceea ce priveste linia mediana care posibil sa nu poata fi corectate.

    Eu habar n-am acu de detaliile cazului tau si nici nu sunt de profesie ortodont, dar daca te gandesti sa mergi la altcineva sa ai in vedere si detaliile functionale, nu doar cele estetice ale tratamentului. Ca dinti drepti poate sa iti faca oricine, insa o muscatura perfecta mai greu si asta ar trebui sa fie mai important.

    Bafta si ne tii la curent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa voi face, Silvia, luni vizitez un alt chirurg si voi sta de vorba si cu ortodontul de la clinica respectiva. Acum ca am trecut de primele luni si-am aflat cate ceva, voi intreba din start ce ma intereseaza si sunt curioasa ce plan de tratament vor avea ei.
      Multumesc mult de tot!

      Ștergere
  16. Bine ca nu ai facut greseala de al scoate ! Eu m-am nascut la o malformatie la 2 dinti mai din fata (bine ca nu se vad, slava domnului) si nu mai mi-au crescut dupa ce mi-au cazut cei de lapte. Am avut si eu problema cu o masea ( si inteleg durerea prin care ai trecut dupa, ai fost norocoasa ca ti-a prins anestezia) si respectivii dentisti, in loc sa se ocupe de masea (pana sa fi facut chistul pe care l-am avut) ma sacaiau cu implant-uri. Personal, eu nu cred ca ti se strangea atat. Noroc cu Stella :D Oricum, sunt uimita cat de bine arata dintii , arata foarte frumos! Si te admir pentru curajul de a pune poze, eu nu as putea :))) Te pup :* si sper sa fie totul in regula! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Andra! :)
      De ce nu? Poate ajuta alte persoane care si-ar dori aparat dar din diverse motive amana sau nu merg macar la un consult. Pupici

      Ștergere
  17. Acu m-ai pus pe ginduri... am fost chiar recent cu baiatul meu la ortodont. La 11 ani, are deja un dezastru in gura, cu dinti permanenti foarte mari, incalecati unul peste altul. Dna ortodont ne-a recomandat sa asteptam pina se schimba toti dintii (mai are 3 de lapte), apoi sa venim pentru tratament. Care tratament va contine obligatoriu si 4 extractii, ca cica nu ar fi loc in gura sa se indrepte ceilalti. Parca deja as mai cere o parere...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Auch!
      Eu m-am programat la Fiziodent pentru luni, daca vrei revin cu o parere dupa consult. In orice caz, si eu recomand sa mai ceri o parere, doua.

      Ștergere
    2. Raspunsul vine probabil prea tarziu, dar tare bine ar fi daca v-ati duce sa mai vedeti cel putin un alt ortodont cat mai curand posibil. Motivul? In perioada trecerii de la copilarie la adoslescenta de multe ori exista posibilitati extraodinare din punct de vedere ortodontic care dispar in adolescenta mare. Ma refer la posibilitatea de a induce cresterea maxilarelor, ceea ce ar ameliora simtitor problema lipsei de spatiu. Daca ratati fereastra temporala in care e posibila cresterea osului, atunci nu va mai raman decat masurile ortodontice care se aplica si in cazul adultilor (extractii ale dintilor altfel viabili pentru a face loc pe arcada ramasa prea mica celorlalti dinti). Succes!

      Ștergere
  18. Ooo draga mea, eu care credeam ca maseaua mea de minte mi-a cauzat probleme, ma simt acum norocoasa. Am stat putin umflata cateva zile, aveam o gaura mare si o rana acolo, care s-au vindecat frumos. Si...nu mi-a prins anestezia aproape deloc, am simtit mult. Dar din ce am citit aici, am fost norocoasa. Doar ca eu stiu ca si tu o sa termini totul cu bine. Deja ai aflat multe, stii ce intrebari sa pui. Si le impartasesti cu noi, cu tot cu poze. Ma bucur tare mult ca faci asta. Sper sincer sa ai zambetul la fel ca sufletul, curand. :) Cu bine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet, draga mea! Asa imi doresc si eu si nu voi renunta pana cand voi avea rezultatul mult dorit. Da, din pacate se poate mai rau, se poate si mai rau decat in cazul meu... nu toti medicii exceleaza, asa cum sunt oameni mai slab pregatiti si in alte domenii. Important e sa se termine totul cu bine :)
      Weekend frumos!

      Ștergere
  19. Buna! Ai apucat sa mergi la noul ortodont? Cum ti s-a parut? Ti-ai cerut dosarul de la Dr. Aminov sau ai plecat cu CD-ul? Azi am programare la ei si ma duc cu cea mai mare scarba, sper sa am curajul sa fie si ultima si sa imi schimb si eu ortodontul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,

      Din pacate nu am vesti bune la acest capitol, am avut o neplacere cu o doctorita la care m-am programat (si ii spusesem de la telefon ca am deja aparat montat), m-a chemat sa ma consulte, mi-a adresat cateva intrebari si ulterior mi-a spus ca ea nu preia pacientii altor ortodonti. Ori nu i-a placut de mine ori ceva ce-am spus... in orice caz asta a fost joi (saptamana trecuta) si am mai cerut niste recomandari pe Facebook, am luat legatura tot pe Fb cu un medic care nu m-a lamurit daca ma preia sau nu. Asa ca sunt intr-un punct mort... maine as avea si eu programarea si ma duc tot cu speranta ca e ultima la ei. Revin cu noutati daca gasesc vreun medic dispus sa ma preia. Din pacate se pare ca au aceasta regula a bransei de a nu prelua pacientii altora si o inteleg partial, dar e neplacut cand tu ca pacient esti nemultumit si nu vrea nimeni sa te ajute.

      Ștergere
    2. Buna,
      Multumesc frumos pentru recomandare dar am gasit un doctor minunat si al doilea molar l-am rezolvat la dansul. Sus nu am de gand sa mai fac extractii, doar daca vor fi necesare pe viitor.
      Succes cu aparatul si sa te acomodezi rapid! :)

      Ștergere
  20. Hello, ce s-a mai intamplat la capitolul acesta? Nu am mai citit nimic despre aparat in ultima vreme. Ai reusit sa gasesti o solutie? Sper ca lucrurile sunt mai ok acum... Te urmaresc cu interes si inspiratie si iti doresc toate cele bune cu aparatul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Alexandra,
      Nu am facut un update pentru ca deocamdata nu sunt schimbari majore fata de pozele din acest articol. Inca nu am schimbat ortodontul pentru ca nu am gasit pe cineva care sa ma accepte cu aparatele montate. Promit ca in ianuarie postez articolul 4 din serie! Si iti multumesc mult pentru interes! :)

      Ștergere
  21. Buna Georgiana,

    Stii cumva prenumele acestui Dr. Aminov? E din Bucuresti?

    Am si cateva intrebari:
    1. Activarile cine le face? Medicul sau asistenta?
    2. Ti s-a intamplat vreodata ca in timp ce iti schimba elasticele sa iti dezlipeasca vreun bracket?
    3. S-a intamplat vreodata ca in timpul tratamentuui sa iti strice din greseala ceva ce era intact inainte? Cine a platit pentru repararea situatiei?
    Te intreb pt ca eu ieri am avut prima activare (am scris in detaliu pe blogul meu, poate ii mai ajut pe alti napastuiti). In timp ce-mi schimba elasticele, asistenta mi-a dezlipit un bracket, apoi l-a pierdut si doctorita m-a pus sa platesc eu decolarea bracketului, un bracket nou (care nici nu se potriveste estetic ca eu aveam Safir si ea mi-a pus unul ceramic) si colarea bracketului. Culpa medicala si eu platesc, nu mi se pare normal, dar as vrea sa stiu cum se comporta alti medici in situatii de astea in care apar greseli in tratament. Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,

      Dr. Aminov este cel care a infiintat/detine aceste clinici din Bucuresti, nu ortodontul care se ocupa de mine. Pe doctorita mea o cheama Carmen Gramaticescu si dansa imi realizeaza activarile. Nu am avut vreun bracket dezlipit in acest an si 1-2 luni de cand port aparatul asa ca raspunsul meu este nu la ambele intrebari.
      E foarte neplacuta situatia ta si nu mi se pare normal sa platesti tu pentru neglijenta asistentei, eu una as fi refuzat si cel mai probabil nu reveneam la acel cabinet..

      Ștergere
  22. Deci acest Dr. Aminov care nu trateaza este un domn. M-am linistit!
    Multumesc mult de raspunsul prompt! Ieri eram socata cand mi s-a intamplat, faza e ca eu am o combinatie mai putin obisnuita la tratament pt ca nu locuiesc in tara, asa ca aparatul mi l-am pus in Iasi si ma duc acolo la 3 luni, iar activarile le fac aici. Locuiesc si intr-o zona rurala si nu stiu dc as putea gasi un alt ortodont dispus sa-mi faca numai activarile ca sunt foarte reticenti, ei vor banul gros, nu firimituri. O sa-mi dau tot interesul sa gasesc pe altcineva, asta e si ahtiata dupa bani si are si personal incompetent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inteleg si stiu foarte bine cum sta treaba, si eu mi-am dorit la un moment dat sa schimb ortodontul si nu a vrut nimeni sa preia cazul. Evident ca e vorba de bani, dupa ce platesti aparatul si pregatirile, activarile sunt "maruntis"...
      Mult succes si sper sa fie totul bine pana la urma! :)

      Ștergere
  23. Exact asa e cum spui, Georgiana! Multumesc frumos de incurajari!

    RăspundețiȘtergere
  24. Exact aceiași poveste ca și a mea. Eram la un pas de a face aceasta mare greșeală. Dar după multe nopți nedormite bine, am decis sa nu renunț la acest incisiv. În cele din urma am renunțat la aparatul dentar metalic, după ce l-am ținut aproape un an, și, pentru un rezultat mai bun ( vorbele ortodontului ), am decis sa îmi pun aparat dentar invizibil, invisalign. Acum sunt mulțumită de alegerea făcută căci văd rezultatele. În februarie 2017, în teorie, ar trebui sa termin tratamentul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo, Aly! Asa si eu, mi-am anulat programarea pt extractie chiar in ziua stabilita. Mult succes in continuare si un rezultat perfect!

      Ștergere
  25. Buna, Georgiana! Am urmarit povestea ta cu aparatul dentar si mentionez ca trec printr-o situatie similara cu un aparat ceramic montat la clinica DentoCare. Exact la fel ca la Aminov, si DentoCare au promotii la aparatele dentare (1000 metalic, 1500 ceramic, etc). Total dezamagita de doamna doctor, imi doresc sa ma mut la alt ortodont, pentru ca timpul trece si simt ca lipsa de neprofesionalism avanseaza. Te rog, spune-mi in ce stadiu mai esti. Au trecut aproape 2 ani de cand il porti, asa e? L-ai dat jos? Ce rezultate ai? Multumesc daca iti faci timp si raspunzi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,
      Mii de scuze pentru raspunsul intarziat. Eu implinesc in martie 2 ani de cand il port pe cel de sus. Din luna ianuarie a acestui an, dintii sunt perfect aliniati, urmeaza sa scap de aparat, nu stiu daca la urmatoarea vizita dar pana in martie sigur. Mie imi va monta contentii fixe, avand in vedere ca atat sus cat si jos am avut cate un dinte foarte "incapatanat", care s-a miscat mult mai greu fata de ceilalti. Daca simti ca lucrurile nu sunt in regula, urmeaza-ti instinctul si mergi la alt ortodont, chiar daca vei intalni probabil doctori care te vor refuza initial.

      Ștergere
  26. Eu mi-am facut tratament la aceeasi doctorita ortodont mai demult, tot la cabinetul dr Aminov. Am avut spatiere la dintii de sus. Ce pot sa spun: am prins acea promotie, deci aparatele (sus si jos) m-au costat 2000 lei in total + activarile lunare 150 timp de 1 an si jumatate+ dosarul + curatarea dintilor inainte. Am avut nevoie de o interventie chirurgicala (nu extractie) in timpul tratamentului pe care am facut-o la un chirurg ales de mine.
    Nu vreau sa va critic in vreun fel pe voi, cele nemultumite, dar, stiti vorba aceea: cat dai, atata face. Asa ca de la inceput n-am avut asteptari prea mari. Daca doream rezultate perfecte, ma duceam la o clinica de fitze, si chiar si acolo sunt destui nemultumiti.
    Doctorita - amabila de fiecare data, aseza sarmele foarte bine, n-a fost nevoie sa folosesc ceara, a durat mai putin decat ma asteptam si intr-adevar si mie mi-a spus sa scot molarii, iar la final mi-a spus sa nu ii mai scot. Se lucreaza pe banda rulanta, dar, per total, sunt multumita de rezultat, niciodata n-am avut un zambet asa frumos, spatierea s-a rezolvat si era foarte mare. Mi se pare ca seful lor (Aminov) le preseaza pe doctorite sa lucreze repede, chiar si asa doctorita ortodont si-a dat interesul.
    Asadar, nu e un rezultat perfect, cred ca se putea mai bine, dar ar fi costat de 3 ori mai mult la o alta clinica mai cu pretentii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am cheltuit aproape 10.000 lei in 2 ani cu tot ce a presupus purtarea aparatului dentar asa ca nu cred ca se pune problema de "cat dai, atata face". Nu cred ca ai inteles nemultumirea mea (sau poate nu ai citit articolul cu atentie), dar dintele pe care am ales sa-l pastrez este acum perfect aliniat, ma bucur in continuare ca mi-am urmat instinctul si am cerut si alte pareri, ceea ce incurajez pe oricine sa faca, nu neaparat sa mearga la o clinica cu pretentii.

      Ștergere
  27. Buna,

    Am citit articolele tale legate de aparat. Acum ai dat jos aparatul? Cum arata dintii? REcomanzi clinica? Intreb pentru ca a si dori si eu sa-mi pun aparat dentar.

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna!

      Inca port aparatul, urmeaza sa il dau jos luna aceasta sau in august. Dintii sunt perfect aliniati, doar jos am un canin care mai trebuie rotit putin. Per total experienta mea cu aceasta clinica a fost una pozitiva. S-a schimbat doctorita si cea noua imi place foarte mult.
      Mult succes! :)

      Ștergere

Feedback-ul tau ma bucura foarte mult!
I'd love to know your thoughts on the subject! :)