Skincare

Skincare
Skincare

Haircare

Haircare
Haircare

Blog sale

Blog sale
Blog sale

Favoritele anului 2018

olaplex airol klairs bbcream

 Pentru ca nu mai e mult din 2018, iar eu sunt intr-un project pan continuu si ma axez pe a consuma ce am in casa, cu siguranta nu voi face multe cumparaturi cosmetice pana pe 31 decembrie. Asadar, va pot prezenta produsele care m-au cucerit in acest an, suficient cat sa le folosesc cu drag in continuare si sa le recomand calduros ca fiind favoritele mele pe 2018.

 Incep cu Olaplex No.3, tratament pentru par pe care l-am descoperit prin vara, cand m-am vopsit la Miss Rock Style (Bucuresti). Pentru ca sunt clienta lor de ceva timp, am cedat imediat entuziasmului cu care mi s-a recomandat Olaplex, la salon folosindu-se alt produs din gama, potrivit etapei colorarii parului. Ulterior, mi-am cumparat tratamentul pentru acasa iar recipientul de doar 100 ml mi-a ajuns din iunie pana acum, adica 6 sau 7 aplicari la circa 3 saptamani distanta. Multumita lui pot spune ca parul meu e in cea mai buna stare in care a fost vreodata, chiar daca am continuat sa-l vopsesc si sa-l usuc cu foehn si perie rotativa la fiecare 2-3 zile. E pur si simplu magie intr-o sticluta iar mie nu-mi va lipsi din casa prea curand. Detalii despre ce este si cum functioneaza gasiti aici.


 Cerave Moisturising Lotion, pe care eu o folosesc atat pe ten cat si pe corp. Este un produs mai mult decat avantajos, cu o formula fara iritanti, absorbtie rapida si efect de catifelare ce dureaza. Drept sa va spun, nici nu visam vreodata sa gasesc o crema hidratanta pentru ten care sa-mi placa atat de mult, iar mai nou la Farmacia Tei au adus si varianta de 1 litru (si la produsele de curatare, nu doar la acesta), pretul fiind ridicol pentru atat de mult produs bun. Tenul meu este mixt, ce-i drept cu tendinta de uscare iarna dar formula Cerave nu e deloc grasa, doar catifelata si imi ofera efectul dorit.

frederic malle parfums theordinary aminoacids

 Klairs BBcream cu SPF40 este cumparat tot de la Farmacia Tei si este primul BB cream care chiar imi place si, foarte important, se potriveste culorii deschise a pielii mele. Uniformizeaza frumos, formula e lejera, adauga un plus de protectie solara, cantitatea e de 40 ml si impreuna cu un strat de pudra Essence arata bine intreaga zi.

 Rausch sampon cu avocado pentru par vopsit - daca urmariti blogul de mai mult timp, stiti cat de greu imi e sa gasesc sampoane care sa-mi placa. Unele ba usuca parul, altele nu curata suficient de bine, altele imi deranjeaza scalpul si tot asa. Ei bine, la a doua sticla de Rausch pot spune ca ne impacam bine si cel mai probabil relatia noastra va continua, mai ales ca parul se simte sanatos la radacina, acolo unde nu ajung balsamurile sau Olaplex-ul, deci efectul e al samponului.

 In continuare, un produs banal cu rezultate extraordinare. Pentru mine e o placere personala sa am calcaiele fine, indiferent de sezon, asa ca mi-am pus pe noptiera o crema de picioare, alaturi de una de maini si un balsam de buze. Astfel, n-am mai avut scuze sa "uit" sa aplic, iar crema Balea cu 25% uree e geniala ca efect si costa doar 7 lei. Impreuna cu aplicari ocazionale de Parasoftin, mentine talpile in forma perfecta, de-am ajuns sa ma mir de ele :)

sephora lipstain airol clarins lipbalm

 In toamna aceasta am avut norocul sa primesc niste deluxe samples de parfumuri Frederic Malle si... sunt de vis. De obicei nu ma entuziasmez la capitolul parfumuri si incerc saptamani la rand testere din parfumerii in cautarea unui parfum pe care sa-l consider "placut", "interesant", dar rareori ma indragostesc pana peste cap. Alta e situatia cu aceste bijuterii, sunt dintr-o alta lume, adevarate opere de arta. Preferatele mele sunt Outrageous, Cologne Indelebile si Carnal Flower (da, nu pot alege unul singur!), dar si celelalte doua pe care le-am avut sunt de neuitat. 

 Continui cu alte 2 produse pentru ingrijirea tenului, Amino Acids+B5 de la The Ordinary (serum hidratant ce poate fi folosit inaintea cremei) si Airol cu 0.05 tretinoin. La Amino Acids am ajuns dupa ce am incercat acid hialuronic The Ordinary, Hada Labo si apoi Marine Hyaluronics, dintre care m-am inteles bine doar cu ultimul. Amino Acids are insa un efect mai bun, pur si simplu imi place cum il simt pe ten, cum se absoarbe si cum se comporta sub restul rutinei. Airol folosesc de 2 ori pe saptamana, nu-l tolerez mai des in sensul ca ma descuamez destul de rau. Rezultatele utilizarii sale sunt de cursa lunga, in primul rand pe partea de anti-aging, dar si uniformizare, regenerare, anti-acnee etc.

 Lipstain-urile Sephora (eu am nuantele 03,06,79 dar si faimosul 01 Always Red), la adresa carora am citit multe laude insa nu m-am incumetat sa le incerc pana de curand, cand am luat din Paris un set cu 6 culori la un pret foarte bun. Nu prea sunt adepta formulelor mate, insa daca hidratez buzele in prealabil si adaug un strat subtire de balsam deasupra, combinatia mi se pare suficient de confortabila si rezista ore intregi. 06 (rozul movuliu) e absolut superb si perfect ca everyday lipstick, e preferatul meu.

 Ca tot veni vorba de balsamuri de buze, imi place tare mult Clarins Moisture Replenishing. Arata super bine aplicat singur pe buze, da un efect de marire si se mentine foarte mult, spre deosebire de alte balsamuri pe care le mananc imediat sau raman pe cana de cafea de fiecare data cand beau. Totodata, aplicat sub rujuri previne uscarea buzelor si formula sa ascunde lejer eventuale cojite sau imperfectiuni.

 Acestea au fost cele 10 produse pe care le-am iubit cel mai mult anul acesta si sunt curioasa daca avem favorite comune sau daca veti v-ar tenta sa le incercati pe viitor. Cum arata Top 10 al vostru pe 2018?


4 comentarii

  1. Amino Acids+B5 de la The Ordinary, tare curioasa m-ai facut de el. :) Eu nu stiu daca anul asta am descoperit mare lucru, un gel asiatic foarte light pe iherb si de curand am luat 1% retinol PC si nu ma irita pana acum. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E grozav, preferatul meu de pana acum :) si intre timp am mai descoperit combinatia dintre crema NMF + 2-3 picaturi de Squalane. Iarna asta sigur n-am probleme cu pielea uscata :) Ma bucur ca iti merge cu retinolul, iti doresc rezultate excelente cu el! Te imbratisez

      Ștergere
  2. Tot stăteam pe gânduri dacă să încerc sau nu Olaplex-ul, dar acum cred că am să îi dau o șansă

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult, iti doresc rezultate excelente cu el si poate revii cu un feedback dupa ce-l incerci :)

      Ștergere

Feedback-ul tau ma bucura foarte mult!
I'd love to know your thoughts on the subject! :)